sâmbătă, 4 august 2012

Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (7) "San Marco resimte indigestia de bogăţii a cetăţiii"

Porneşte într-o dimineaţă frumoasă, când cerul pare un ochi mare albastru, care râde, şi soarele aprinde raze pe vestele de pânză ale lucrărorilor şi fustele roşii ale veneţienelor, pe piaţa lui San Marco. E neasemănat: în faţă, marea presărată de gondole negre, vapoare şi corăbii cu mii de aţe de păianjen pe aripile lor de pânză. În mijloc, un pătrat de zidiri vechi şi înnegrite, care fac un fel de piaţă interioară: de o parte şi de alta, procuraţiile, în faţă biserica Sfântului Marc şi parte din "palazzo ducale", reşedinţa dogilor. Lasă stâlpii de granit ai palatelor şi cariatidele cu lungi bărbi, care-l sprijină şi, dacă se poate, fără să alergi la luminile unui ghid, intră în vechea biserică, prin frontonul deasupra căruia se înalţă cele patru cupole cu cruci mari aurite în vârf. Deasupra, pe frontonul albastru, presărat cu stele de aur, mai sus decât sfinţii ceilalţi, care par că cearcă să se ridice spre dânsul, San Marco veghează deasupra locuinţei sale, cu lunga lui barbă, desfăcându-se lămurit pe ceriul fără de nour. Leul Veneţiei, cu laba pe blazonul cetăţii, stă dedesubt şi, de-o parte şi de alta, sfinţii în turnuleţe, mozaice cu fond de aur, coloane fără număr, inscripţii latineşti de pe vremea dogelui Dandolo, cei patru cai de bronz aurit aduşi de dândul după cuprinderea cetăţii Paleologilor, dau bisericii acesteia bătrâne, ale cărei începuturi se pierd prin veacul al X-lea, o aparenţă fantastică, grotesc de bogată şi de împodobită, a uneia din acele curţi fermecate, pe care îm "O mie şi una de nopţi" vrăjitorii amorezaţi le coboară din lumea visului pentru iubitele lor. Citeste mai mult pe Vacantierul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu