Nicolae Iorga: Din Italia. Veneţia (1). Aristocratica regină a Adriaticei

M-am trezit tocmai când trenul intra la Veneţia. Era frig, una din acele răceli ale ţărilor calde, care fac să-ţi tremure carnea pe tine, cufundându-se de sus până jos într-o baie de aer umed şi îngheţat. Jos, la gară, gondolele aşteptau: unele porniseră deja, şi pe luciul mării, abia zbârcit de adierea vântului de seară, ele păreau nişte stele fugare într-un cer întunecat. Un miros deosebit, mirosul sălciu al valurilor, venea până la mine, şi pe lângă dânsul, un alt miros, de muced, de învechit, de putred, mirosul Veneţiei, al palatelor mâncate de lepra neagră a veacurilor. - Una gondola, una gondola! Nu e în patois, în acea limbă specială a veneţienilor, cu vocalele muiete, vorbele trunchiate, accentul cântător, – e italiana, aproape cea clasică. Acelaşi strigăt, pe deosebite înălţimi, din gâtlejuri deosebite, din luntrii deosebite. - Una gondola, una gondola! Ne coborâm într-una, cea mai puţin mânjită de glod, cea mai lucitoare, Luntraşul trece pe dinaintea noastră pe perinele de piele ale gondolei, pentru a se aşeza în picioare către coadă, pe partea cârligată ca un pinten, cu care se mântuie luntrea, şi pornim. E o lunecare lină, nesimţită aproape, fără spumă de valuri, fără hurducături; abia o mică legănare în dreapta şi în stânga, care te face să visezi molatec şi dulce. În tăcerea nopţii, lămurit şi ritmat, răsună fleoşcăitul valului mânat de lopată. Mă întorc înapoi la vuiet: la lumina lunii pline, gondolierul, un om de vreo treizeci de ani, cu barba rasă, mânecile cămeşii suflecate pe braţe de statuie grecească, cu pălăria moale caracteristică, poartă maşinal şi pierdut lopata prinsă de luntre. Şi neobişnuit şi adormitor răsună la ureche zgomotul valurilor bătute de lopată. La dreapta şi la stânga, urieşi mari negri, cu zidurile pârlite de timp, cu fereşti oblonite, se înalţă ca nişte stafii în penumbra nopţii luminate de lună. Apa canalelor e verzuie-sură, cu paie şi surcele plutind, cu miros neplăcut de vechi: sunt palatele, – i palazzi. Toată lumea şade aici în palate, până şi calicit, o pătrime aproape. Citeste mai mult pe Vacantierul.ro