Desi se scufunda an de an, milimetru cu milimetru, Venetia, cetatea lagunara, spera in continuitate si intr-o noua renastere. De Carnaval, deasupra orasului, planeaza un inger, daruind speranta.
Cine este atacat se apara si cine se apara este atacat. Venetienii, care s-au aparat, sute de ani, refugiindu-se de pe "terra ferma" pe o laguna inexpugnabila, se lasa invinsi, in secolul al XXI-lea, de atacul galagios al turistilor.
Ingerul sperantei
Un paradox: anual, Venetia se scufunda milimetru cu milimetru, dar cultura ei spera in continuitate si intr-o noua renastere. Carnavalul din luna februarie s-a deschis cu o astfel de speranta simbolica: "Zborul Ingerului". Un deus ex-machina, fluturandu-si aripile albe si ample, planeaza in fiecare februarie din varful Campanillei pana la intrarea in Palazzo dei Dogi, unde dogele, familia si Curtea ii asteapta mangaierea spirituala. (Intr-un singur mileniu, Venetia a avut 120 de dogi. Unii au domnit 20 de ani, altii, doar cateva luni. Un sistem oligarhic sofisticat ii obliga sa nu se imbogateasca pe durata functiei si sa nu fie corupti. Din acest motiv, nu putini patricieni au si refuzat sa fie doge.)
Cu masca, fara masca
De Carnaval, Venetia devine un univers aproape incredibil, in care mastile si costumele colorate extravagant se intretaie pe strazi, salutandu-se curtenitor: "Buna ziua, domnule (doamna) masca!" isi spun ele, uitand, pentru scurt timp, identitatea reala a persoanei, rangul social, varsta si sexul. Curtile palatelor se deschid, prin portile privind spre luciul apei trec perechi costumate, coborand din gondola, prin cate un campo spectacolele se prelungesc in noapte... Straniu – aceasta este Venetia turistilor care isi permit o cazare in cetatea Serenissimei, si Venetia artistilor care nu cunosc somnul, bantuind fantomatic uneori de la Piazza San Marco la podul Rialto. Venetia venetienilor e atinsa de aripa somnului, peste noapte, pana in zori cand incepe larma in piata de peste si cand varful Campanillei pare ca pluteste deasupra cetii.
Totusi, cat e ziua de lunga, toata lumea participa la magia Carnavalului; magia unei lumi rasturnate, fara ordine morala stricta, o lume a libertatii… Si daca palatele se-nchid pentru cei mai saraci dintre venetieni, trattoriile, osteriile si pizzeriile raman, pentru ei, loc ideal de petrecere. Iar cei care nu gasesc locuri nici sub acoperis, se-ntorc la "ombra", langa Campanilla din San Marco, unde intotdeauna a existat ceva de mancat si de baut si unde, numai in februarie 2007, s-au consumat 25.000 de sticle de cocteil Belinni – serie speciala pentru Carnaval…
Frittelle venetiene, "dulce" national
Este un preparat specific pentru perioada Carnavalului, inca din timpul Renasterii. Reteta o intalnim pentru prima data in cartea de bucate a lui Bartolomeo Scappi – cunoscut drept "cuoco secreto di papa Pio Quinto" (cuoco = bucatar) – si, pe la 1700, devine "dolce nazionale dello Stato Veneto" (desert national al statului venetian). Acest preparat este intalnit in toate provinciile italiene, la targuri populare, avand forma de gogosi sau de minciunele, umplute sau nu, prajite in baie de ulei si vandute in baraci de lemn de forma patrata.
Reteta: O nuca de drojdie de bere se amesteca bine cu putina apa calduta si zahar, dupa care se lasa la crescut. Se adauga o jumatate de paharel de grappa (rachiu din struguri, specific italian) si se incorporeaza un kilogram de faina alba, adaugand apa calduta daca aluatul este prea consistent. Se framanta aluatul, se acopera si se lasa la cald sa creasca. Cand aluatul si-a dublat volumul, se adauga stafide, coaja de lamaie zaharisita, taiata marunt si muguri de pin. Se modeleaza mingiute din aluat care se frig in baie de ulei, se scot pe hartie absorbanta, apoi se asaza pe un platou, in forma de piramida. Se pudreaza cu zahar si se servesc calde.
In Jurnalul de bucatarie (Jurnalul National), 7 martie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu