Venetia in falset

Oaspete mai vechi la "Antico Dolo" din Venetia (o "osteria" situata nu departe de Podul Rialto, unul dintre reperele Serenissimei mult vizitat de turisti si pictat cu predilectie de artisti), m-am bucurat atunci cand am aflat ca exista in Bucuresti un "frate geaman" al restaurantului cu pricina. Mi-am spus: iata un prilej de a gusta din catifelatul "baccala mantecato", delicioasa crema de peste sarat, fiert la aburi si amestecat cu ulei de masline si piper negru. La venetianul "Antico Dolo", in portia ta de "baccala" gasesti intotdeauna si un "spin" din aripioara dorsala a pestelui (merluciu), care nu e nicidecum o neglijenta, ci un semn ca preparatul este cat se poate de autentic.
Nu am pregetat sa ma infiintez la "Antico Dolo"... dambovitean, remarcand de la inceput mastile carnavalesti de la parter, apoi tablourile de la etaj, ilustrand – in culori mult prea vii, "ne-venetiene" – orasul crescut pe ostroavele din laguna. Mi-am spus: nu-i nimic, asa vor fi fost, la origine, si culorile Venetiei, inainte de a le estompa ceata marina. Am cautat apoi in meniu vreun fel de mancare specific cetatii dogilor. Bucate cuminti, italiene – nu zic nu. Dar nimic din variata gastronomie a patricienilor venetieni. Mai mult chiar, nici macar felurile de mancare pe baza de peste nu erau reprezentate cum se cuvine – si mi-am spus: ce s-ar face urmasii lui Petrarca daca ar fi nevoiti sa manance dupa meniul propus de "Antico Dolo" bucurestean? Cu siguranta ar inghiti in sec, visand la o sepie gatita "ca la mama (lor) acasa".
In fine, am ales pentru deschidere o "Bruschetta con file di anchioves" (crocante si pufoase cat trebuie, cu tartarul de rosii perfect condimentat cu usturoi), cat despre "anchioves" – ansoa, hamsii sau cum vreti sa le spuneti – abia daca le-am putut simti gustul, nici a zecea parte dintr-un pestisor nezabovind pe cele patru triunghiuri de bruschetta. Am continuat cu "Insalata Antico Dolo", cu salata verde, radicchio, rosii, castraveti, porumb, sunca, branza brie ("curat" venetiana, nene Iancule!), mozzarella, ciuperci crude, masline, un dressing si foccacia). Delicioasa foccacia – de departe cel mai bun preparat al serii. Mi-am incercat apoi norocul cu un "Pollo Dracula", din piept de pui, sos de rosii, peperoncini, vinete, ardei gras, risotto si masline. Dar carnea puiului era atat de tare, incat abia-abia ce-am putut-o inmuia cu un paharut de grappa (excelent!). Bine ca m-am indulcit cu o sarutare. Nu, nu o sarutare a hangitei, ci cu desertul bine "ticluit", numit "Bacio din dama" (adica "sarutarea doamnei").

In Jurnalul de bucatarie (Jurnalul National), 7 martie 2007