Pentru zece zile, Cetatea Lagunară are obrazul ascuns sub mască. E Carnaval. E bucurie. E... senzaţie. Mai multe senzaţii! Căci toate simţurile sunt în alertă. E festivalul simţurilor!
Veneţia este a turiştilor. Apoi, a vânzătorilor ambulanţi: negustori "din lagună" care-şi aduc salatele cultivate pe Insula Erasmo, napolitani care vând "piati tipici" şi neguţători ilegali de rasă africană. Sunt apoi veneţienii. Care-şi văd de treburile lor zilnice, fără a se amesteca în mulţimea de cască-gură. Printre ei, aproape fără să se observe că nu au "buletin de... Veneţia" (apropo, de câteva zile, pe Canal Grande, s-a inaugurat o nouă linie de vaporetto, destinată numai localnicilor, pentru a nu mai fi atraşi în "turbionul" turiştilor), sunt cei câţiva români care lucrează la Institutul Român de Cercetare Culturală şi Umanistică "Nicolae Iorga". Adică, la Palazzo Correr. Adică, la "Casa di Romania". S-au adaptat atât de bine locului, încât, în corespondenţele noastre, semnează simplu: "Veneţienii". Puţină lume ştie că, de fapt, ceea ce se întâmplă astăzi în Lagună, prezenţa României ca invitat de onoare al Carnavalului, li se datorează în bună măsură. Au prezentat Primăriei Veneţiei încă din luna august a anului trecut ideea de a aduce în Cetatea Dogilor, în cel mai mediatizat festival al lumii, arta şi artiştii români. A fost o coincidenţă mai mult decât fericită aceea că Primăria oraşului lagunar a decis să iniţieze un nou proiect, care vizează invitarea, în fiecare an, a câte unei ţări, ca oaspete de onoare, iar România să inaugureze această serie.
După ce vineri, 25 ianuarie, a fost vernisată Expoziţia "Apa şi lutul", organizată de Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", în saloanele Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Palazzo Correr, unul dintre membrii Institutului a fost invitat să reprezinte ţara noastră în "cortegiul istoric" de duminică (paradă a costumelor şi măştilor, care precede întotdeauna "Zborul îngerului").
VIVALDI ŞI ENESCU. Chiar dacă începutul a fost mai lent, Carnavalul veneţian "al românilor" a ajuns să se vadă, să se audă şi în stradă, acolo unde mulţimea turiştilor devorează, practic, orice ofertă culturală. Concertul orchestrei de cameră "Philarmonia" din Bucureşti – amânat de sâmbătă, când primăria Veneţiei a decretat o zi de doliu citadin în memoria a doi muncitori decedaţi în portul Marghera – a fost susţinut luni seara, pe scena în formă de calotă, amenajată în Piaţa San Marco. Aflaţi la prima lor prezenţă în cetatea lagunară, muzicienii români au încântat audienţa. Poate şi pentru că repertoriul lor a fost adaptat locului şi momentului. Repertoriul a cuprins şi câteva piese celebre din creaţia compozitorului Antonio Vivaldi, veneţian prin naştere şi educaţie, supranumit de concitadinii săi şi "Preotul roşu" ("Il Prete Rosso"), datorită faptului că, înainte de a fi muzician, îmbrăcase haina preoţiei şi... avea o claie de păr roşu. Au fost interpretate, de asemenea, piese muzicale de Corelli, Mozart, Respighi. Nu a lipsit nici creaţia lui George Enescu, acordurile muzicii sale învăluind, încet, în noapte, Piaţa San Marco şi întreaga cetate.
In Jurnalul National, 29 ianuarie 2008
Se afișează postările cu eticheta Muzeul Satului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul Satului. Afișați toate postările
luni, 28 ianuarie 2008
duminică, 27 ianuarie 2008
Matriţe culturale româneşti, la Veneţia
Cele mai simple vase cunoscute în istoria umanităţii pleacă de la două elemente primordiale: apa şi lutul. Această alianţă născătoare de civilizaţii, aceste matriţe culturale au, pe teritoriul României, o geografie aparte. De la Cucuteni la Oboga şi de la Criş la Marginea, românul a fost şi încă mai este olar. Vorbind despre începuturile culturii noastre, putem, astfel, stabili un traseu inedit, cu ajutorul pieselor de ceramică. Una din hărţile sale virtuale se află, acum, la Veneţia, unde România este invitat de onoare al Carnavalului 2008.
Expoziţia “Apa şi lutul”, organizată de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, în saloanele Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Palazzo Correr, a deschis seria participării României la acest tradiţional şi prestigios eveniment european. După cum ne informează doamna dr Monica Joiţa, director A.I. al Institutului, “expoziţia conţine exemplificări ale diferitelor tehnici de lucru, ale ornamentelor şi semnificaţiei acestora, ale tipologiei formale a ceramicii româneşti. Accentul este pus pe utilizarea vaselor şi a figurinelor de ceramică în ritualurile legate de vârstele omului şi, mai ales, în ritualurile funerare”. Astfel, remarca Monica Joiţa, sediul Institutului “s-a transformat într-o reconstituire creatoare a unui ambient românesc”. Interesantă provocare pentru italieni, invitaţi să cunoască de aproape şi mai profund cultura celor pe care, uneori, sunt înclinaţi să-i judece cu jumătate de măsură!
De altfel, într-un interviu publicat, duminică, de portalul Hotnews.ro, responsabilul artistic şi tehnic al Carnavalului, Calogero Lo Giudice, apreciază că Primăria Veneţiei a dorit, prin invitarea României, să promoveze o politică de deschidere internaţională, în special spre Europa de Est. “Am vrut, spune Calogero, să redescoperim cultura acestor ţări şi, nu în ultimul rând, să răspundem la campania de dezinformare mediatică ce a avut loc în Italia, în ultimul timp, când au fost accentuate episoade de cronică neagră legate de români”.
Expoziţia “Apa şi lutul” a fost prezentată publicului veneţian şi turiştilor de dr Paula Popoiu, directorul general al Muzeului Satului, şi de cercetătorii şi muzeografii Corina Mihăescu şi Aurelia Tudor. După vernisaj, au avut loc demonstraţii practice de olărit, susţinute de meşterul popular Cornel Sitar. Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică ne-a transmis că, tot la 25 ianuarie, în Campo Santa Fosca, aflat în faţa acestui aşezământ cultural, a luat fiinţă un stand românesc, gata să ofere participanţilor la cea mai mare sărbătoare a Veneţiei materiale promoţionale achiziţionate, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, de către Institutul Cultural Român, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
Luni, 28 ianuarie, la ora 18:00, pe scena din Piaţa San Marco – la amenajarea căreia a participat şi România – va avea loc concertul orchestrei de cameră “Philarmonia” din Bucureşti.
In Jurnalul National, online, 28 ianuarie 2008

Abonați-vă la:
Postări (Atom)