Casanova... el le-a iubit pe toate!

Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt (1725-1798). Cel care a fost numit în secolul al XVIII-lea “magicianul cel mai puternic din Europa”. La 2 aprilie sunt 210 ani de la moartea sa.
Casanova, cel mai mare seducător din lume. Numele său a devenit sinonimul seducţiei. Adevărata lui personalitate depăşeşte însă cu mult legenda scandaloasă a aventurilor sexuale. Autor prolific şi formidabil povestitor, aventurier de anvergură internaţională lansat în iniţiative curajoase (a inventat, printre altele, loteria modernă), Casanova a fost primit în sălile de bal şi în dormitoarele claselor sociale cele mai înalte din Europa. Era libertin şi catolic practicant, escroc şi diplomat, autor strălucit şi mincinos fără scrupule. Contradicţiile întregii epoci în care a trăit s-au încarnat într-un seducător legendar, cunoscut lumii întregi.
Intelectualul. Evident, putem întreba un mongol, un chinez, un african cine e Casanova, şi acesta ar zâmbi complice, pentru că numele îl face să se gândească la un cuceritor de femei. Dar adevăratul Casanova, scriitorul, poetul, e mai puţin cunoscut. La Veneţia, editorul Albert Gardin, directorul Editurii Universitaria, şi-a propus o reconsiderare a imaginii celebrului personaj. El a tipărit, recent, traducerea în versuri făcută de Casanova, în venetă şi în toscană, a “Iliadei” lui Homer. “Vreau să vă arăt topul ediţiilor mele: acesta este Giacomo Casanova şi aceasta este «Iliada» lui în venetă, cu toate manuscrisele lui. E vorba despre o traducere în versuri, o muncă migăloasă, dificilă. Casanova nu a reuşit să îşi editeze traducerea în venetă (cea în toscană, în schimb, s-a publicat chiar aici, la Veneţia, în 1775). Eu sunt primul care a făcut-o. Editez şi alte cărţi ale lui sau despre el, încercând să îl prezint nu ca pe un personaj legendar, ci ca pe un mare intelectual al timpului său”. “Noi, adesea, cădem pradă concepţiei false care îl prezintă ca pe o maşină de sex”, ne spune Albert Gardin. Scria şi vâna femei în acelaşi timp? “Nu. Se retrăgea. Fiind aşa de mult ocupat cu literatura, cu poezia, cu eseurile, e surprinzător că a avut timp să mai facă şi altceva! Un personaj care a călătorit în Europa în lung şi-n lat, de la Constantinopol la Londra şi de la Madrid la Moscova…”
Imaginea lui e deformată. La fel ca şi cea a contemporanului şi concitadinului său Giorgio Baffo (1694-1768). “Peste câteva luni, vă pot oferi un exemplar dintr-o nouă ediţie Baffo. Un «livre de poche». Poeziile sale sunt picante şi au un efect imediat asupra cititorului, pentru că Baffo foloseşte un limbaj direct. El spunea: «eu numesc pâinea – pâine şi vinul – vin!». Puţini sunt însă cei care ştiu că şi Casanova era un poet de excepţie. Iubirile lui nu erau amoruri de ocazie, se îndrăgostea sincer de femeile din viaţa lui şi le transforma adeseori în muze.”
Cu gândul la Casanova şi la Baffo, editorul Albert Gardin a fondat la Veneţia un concurs anual de poezie erotică. În 2008, competiţia a numărat-o printre laureaţi pe Simona Lazăr, editor la Jurnalul Naţional. “E bine, ne-a spus el într-o seară, când în Piaţa San Giaccomo dall’Orio erau aplaudate versurile Simonei Lazăr, e bine să readucem, prin eros, bucuria în sufletele oamenilor. Nu cred că ne îndreptăm către un viitor virtual al erosului. În acelaşi timp, erosul e plăcerea corpului, a seducţiei, a cuvintelor. El trebuie trăit, nu ascuns, şi oamenii trebuie să înveţe acest gust, această deschidere şi plăcere a lui…”

Cu toate simţurile
Născut din părinţi actori, Casanova a început o carieră ecleziastică, urmată de o existenţă aventuroasă, în care a exersat numeroase activităţi: jucător profesionist, spion, finanţist, bibliotecar. A cunoscut curţile suveranilor Europei, dar şi închisorile lor. Libertin, a refuzat să se însoare. Etern nemulţumit, şi-a încheiat viaţa într-o bibliotecă. Deşi profesiunea sa oficială e de scriitor, Casanova a fost marcat în istorie mai puţin prin scrierile sale şi mai mult prin talentul de Don Juan. Despre sine, Casanova mărturiseşte într-o epistolă:
“Să ştiţi că am făcut întotdeauna deosebire între plăcerea fizică şi iubire; obsesia mea a fost, de altfel, să mă iubească cineva. Pentru mine, plăcerea fără dragoste e insipidă; un amant nu poate avea o plăcere mai mare decât aceea care depinde de plăcerea pe care o face obiectului iubit. Satisfacţia resimţită atunci când descoperim caracterul divin al recunoaşterii unei fizionomii de care ne-am îndrăgostit este supremă. De aceea, obişnuit să nu iubesc decât cu toate simţurile, eu nu puteam să fac dragoste fără cuvinte. La Londra, celebra curtezană Kitty Fisher era şarmantă, dar a trebuit să renunţ la ea pentru că nu vorbea decât engleza”.

"Cultivarea plăcerii simţurilor a fost întoteauna principala mea preocupare; am fost născut pentru sexul frumos şi de aceea l-am iubit mereu, făcându-mă iubit, la rândul meu, atât cât am putut... Mulţumită acestor înclinaţii, mă cred mai fericit decât alţii, pentru că sunt convins că ele mă fac să trăiesc mai intens plăcerea"
G. Casanova, "Povestea vieţii mele"

In Jurnalul National, 30 martie 2008

Dimensiuni veneţiene

O schiţă creionată grăbit dintr-un colţ al Pieţei San Marco. Cetatea Dogilor ne dezvăluie identitatea sa ca o tânără “maschera‘‘ care ridică pentru o clipă ca­tifeaua măştii de pe figură.
Câteva dimensiuni definesc Veneţia în fiecare moment al existenţei ei. Iar aceste caracteristici perene sunt reverberate astăzi, într-o epocă a turismului supradimensionat.
ARTELE. Este Veneţia ar­hitecţilor, a sculptorilor şi a pictori­lor. A constructorilor care au găsit so­luţii ingenioase pentru a ridica în con­diţii vitrege o cetate unică astăzi, plu­tind pe lagună ca un plaur. Ză­bo­vind câteva clipe într-un “campo‘‘, după goana pe străzile labirintice, tu­ristul e uimit peste măsură de va­ri­etatea de stiluri, de bogăţia stu­ca­tu­­­rilor, de amănuntele care deo­se­besc un loc de celălalt. Iar cel mai fas­cinant dintre toate aceste spa­ţii de “odihnă a privirii‘‘ este, fără în­doială, Piaţa San Marco, locul unde poposesc peste 20 de milioane de turişti pe an. Şi tot atâţia admiră operele inegalabile ale pictorilor şi sculptorilor, adăpostite în muzee, în biserici şi catedrale.
SCRISUL. Există după aceea o dimensiune romantică, dublată de cea erotică. Să nu uităm că ne aflăm într-o cetate care şi-a legat existenţa de Vivaldi şi Petrarca, dar şi de Casanova (amantul etern) ori de Baffo, poetul erotismului sublimat. Într-un context ca acesta, un festival/concurs de poezie erotică, în plin Carnaval, e cât se poate de firesc. Şi aş remarca faptul că la ediţia din acest an a concursului “Ponte delle Tette‘‘ – competiţie cu participare internaţională – printre laureaţi s-a numărat şi colega noastră, Simona Lazăr, editor la Jurnalul Naţional, dar şi autoare a patru cărţi de poezie. Poemele premiate au fost lecturate de autoare în Campo Giacomo dal’Orio în română şi italiană. Urmare a acestui premiu, Simona Lazăr a fost invitată să-şi publice în traducere italiană, la Veneţia, ultima carte de versuri.
LUDICUL. Vorbim însă şi despre o dimensiune ludică a Veneţiei, care împleteşte, în aceeaşi “cosiţă‘‘, teatrul – commedia dell’arte, în primul rând, căci suntem în oraşul de baştină al lui Goldoni –, muzica (aici se află una dintre cele mai importante scene lirice ale lumii, Teatrul La Fenice) şi, în fine, spectacolul stradal, Carnavalul, masca. Într-un asemenea context, aş reaminti că, în aceste zile, aici a avut loc premiera italiană a spectacolului “Gemenii/ I due gemelli simili‘‘ (după o idee de Carlo Goldoni), o producţie a teatrului bucureştean “Masca‘‘, avându-l ca regizor pe veneţianul Michele Modesto Casarin, directorul Teatrului Pantakin (Veneţia). Am avut şi noi plăcerea de a ne afla luni seară în sala Teatrului Junghans de pe Insula Giudecca (parte a Veneţiei lagunare), bucurându-ne de succesul înregistrat de trupa românească, în faţa unui public venit din toate colţurile Europei.

Neguţătorii din Veneţia
Pe de o parte, vorbim despre spiritul pragmatic, despre negoţ şi navigaţie – condiţia “sine qua non‘‘ a fiinţării sale milenare. Construită pe ape, Cetatea Lagunară n-ar fi putut rezista timpului fără această disponibilitate a locuitorilor ei de a străbate mările, cărăuşind pentru alte cetăţi ale Italiei şi Europei, dar şi descoperind lumile. Vocaţia neguţătorului şi a negociatorului a moştenit-o şi veneţianul zilelor noastre – parterul fiecărei case, al fiecărui palazzo (aproape) fiind deschis astăzi comerţului sau restauraţiei, atrăgându-l şi acaparându-l pe turistul grăbit.

In Jurnalul National din 6 februarie 2008