O schiţă creionată grăbit dintr-un colţ al Pieţei San Marco. Cetatea Dogilor ne dezvăluie identitatea sa ca o tânără “maschera‘‘ care ridică pentru o clipă catifeaua măştii de pe figură.
Câteva dimensiuni definesc Veneţia în fiecare moment al existenţei ei. Iar aceste caracteristici perene sunt reverberate astăzi, într-o epocă a turismului supradimensionat.
ARTELE. Este Veneţia arhitecţilor, a sculptorilor şi a pictorilor. A constructorilor care au găsit soluţii ingenioase pentru a ridica în condiţii vitrege o cetate unică astăzi, plutind pe lagună ca un plaur. Zăbovind câteva clipe într-un “campo‘‘, după goana pe străzile labirintice, turistul e uimit peste măsură de varietatea de stiluri, de bogăţia stucaturilor, de amănuntele care deosebesc un loc de celălalt. Iar cel mai fascinant dintre toate aceste spaţii de “odihnă a privirii‘‘ este, fără îndoială, Piaţa San Marco, locul unde poposesc peste 20 de milioane de turişti pe an. Şi tot atâţia admiră operele inegalabile ale pictorilor şi sculptorilor, adăpostite în muzee, în biserici şi catedrale.
SCRISUL. Există după aceea o dimensiune romantică, dublată de cea erotică. Să nu uităm că ne aflăm într-o cetate care şi-a legat existenţa de Vivaldi şi Petrarca, dar şi de Casanova (amantul etern) ori de Baffo, poetul erotismului sublimat. Într-un context ca acesta, un festival/concurs de poezie erotică, în plin Carnaval, e cât se poate de firesc. Şi aş remarca faptul că la ediţia din acest an a concursului “Ponte delle Tette‘‘ – competiţie cu participare internaţională – printre laureaţi s-a numărat şi colega noastră, Simona Lazăr, editor la Jurnalul Naţional, dar şi autoare a patru cărţi de poezie. Poemele premiate au fost lecturate de autoare în Campo Giacomo dal’Orio în română şi italiană. Urmare a acestui premiu, Simona Lazăr a fost invitată să-şi publice în traducere italiană, la Veneţia, ultima carte de versuri.
LUDICUL. Vorbim însă şi despre o dimensiune ludică a Veneţiei, care împleteşte, în aceeaşi “cosiţă‘‘, teatrul – commedia dell’arte, în primul rând, căci suntem în oraşul de baştină al lui Goldoni –, muzica (aici se află una dintre cele mai importante scene lirice ale lumii, Teatrul La Fenice) şi, în fine, spectacolul stradal, Carnavalul, masca. Într-un asemenea context, aş reaminti că, în aceste zile, aici a avut loc premiera italiană a spectacolului “Gemenii/ I due gemelli simili‘‘ (după o idee de Carlo Goldoni), o producţie a teatrului bucureştean “Masca‘‘, avându-l ca regizor pe veneţianul Michele Modesto Casarin, directorul Teatrului Pantakin (Veneţia). Am avut şi noi plăcerea de a ne afla luni seară în sala Teatrului Junghans de pe Insula Giudecca (parte a Veneţiei lagunare), bucurându-ne de succesul înregistrat de trupa românească, în faţa unui public venit din toate colţurile Europei.
Neguţătorii din Veneţia
Pe de o parte, vorbim despre spiritul pragmatic, despre negoţ şi navigaţie – condiţia “sine qua non‘‘ a fiinţării sale milenare. Construită pe ape, Cetatea Lagunară n-ar fi putut rezista timpului fără această disponibilitate a locuitorilor ei de a străbate mările, cărăuşind pentru alte cetăţi ale Italiei şi Europei, dar şi descoperind lumile. Vocaţia neguţătorului şi a negociatorului a moştenit-o şi veneţianul zilelor noastre – parterul fiecărei case, al fiecărui palazzo (aproape) fiind deschis astăzi comerţului sau restauraţiei, atrăgându-l şi acaparându-l pe turistul grăbit.
In Jurnalul National din 6 februarie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu