vineri, 8 februarie 2008

Veneţia şi Mestre, cucerite de români

La Veneţia, România a triumfat miercuri şi joi, la Teatrul Goldoni, în Piaţa San Marco, la Pavilionul Bienalei. Mestre a programat, în "vinerea grasă”, un captivant spectacol, în tonuri şi culori româneşti.
După distracţiile destinate copiilor, între care şi cele cu păpuşi, care au avut loc în zilele din urmă, vineri la ora 17, în Piaţa Ferretto, evoluează Teatrul Masca. Este primul dintre cele două spectacole organizate pe "terra ferma” în cadrul Carnavalului "Sensation 2008” şi care face parte din seria de evenimente artistice propusă de artiştii români. Teatrul Masca este, azi, cea mai importantă formaţie de teatru acrobatic, gestual şi de măşti din Europa. Înfiinţat în 1990 şi condus de actorul şi regizorul Mihai Mălaimare, teatrul e compus din 20 de actori şi dansatori. Are la activ numeroase producţii originale, centrate pe infinite posibilităţi de expresie corporală, începând cu pantomima şi dansul acrobatic, şi a căpătat, în ultimi 10 ani, o recunoaştere internaţională.
O altă performanţă scenografica de excepţie va anima şi va colora Piaţa Ferretto în "marţea grasă”, la orele 18,30, când, tot în Piaţa Ferretto, vor evolua dansatorii români în "Jocul Căluşarilor ("Il gioco dei Calusari”), un dans spectaculos, de o mare complexitate tehnică, interpretat de trei grupuri divese de dansatori şi muzicieni, în total 50 de artişti, proveniţi din diverse regiuni ale României.

Gemeni... româno-italieni
Tot la Carnavalul de la Veneţia, la teatrulGiudecca, are loc în premieră italiană, coproducţia Teatrului Masca din Bucuresti cu Pantakin (Italia), "Gemenii”: spectacolul vorbit în română, italiană, franceză, spaniolă, face parte din programul Carnavalului. Astfel, commedia dell’arte devine un spectacol poliglot! "Doi gemeni veneţieni” de Goldoni se va transforma într-o canava multilingvistică, în ton cu aura internaţională a Carnavalului. Un "cutremur” de râs! Iar cele două reprezentaţii de vineri, la 17 si 20,30, vor fi urmate de cinci "replici”, sâmbătă, duminică şi luni. Natura interculturală a acestei producţii se încrie perfect în spectacolul internaţional al carnavalului.

Punţile către originea îndepărtată a creaţiei
"Romania, în toate simţurile şi toate simţurile în sărbătoare!” a intrat in linie dreaptă. După spectacolul orchestrei Philarmonia din Bucureşti, care a avut loc în Piaţa San Marco, luni, şi spectacolul de pantomimă "Visul” al lui Dan Puric, ţinut la Teatrul Goldoni, miercuri seara, joi România a fost protagonista principală la Pavilionul Bienalei din Veneţia. Concertul de muzică balcanică etno-electronică al lui Shukar Collective şi al Fanfarei Şavale, în Piaţa San Marco, au fost urmate de o paradă a actorilor şi dansatorilor Teatrului Masca, aceştia îndreptându-se prin mulţime şi cu mulţimea de turişti, spre Grădina Pavilionului…
Succesul obţinut joi de români a fost "prefaţat” de Conferinţa de presă organizată de Primăria Veneţiei la Telecom Future… Reţinem din declaraţiile dnei Luana Zanella, asesor cultural: ”Dacă Venetia este vitrina preţioasă a tuturor ambiţiilor înalte, care dă posibilitatea să înţelegem în ce stadiu se află arta mondială, Romania este mai mult: ea ne oferă posibilitatea să cunoaştem punţile care ne duc la originea îndepartată a creaţiilor sale artistice, la tradiţiile şi la folclorul său… Daca vrem o Europă cu adevărat puternică, unită, aşa cum se spune, trebuie să plecăm de la conştiinţa diferitelor culturi ale Europei…”

In Jurnalul National din 2 februarie 2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu