Femeile lui Goldoni

Triumf la Teatrul San Luca în toamna anului 1755! După insuccesul cu “Buona famiglia”, Goldoni revine în forţă cu “Le donne de casa soa” (“Femeile din casa lui”) povestea a două “gospodine” veneţiene, pe numele lor Anzola şi Betta. În centrul acţi­unii se află “ofurile din amor” ale pre­tendenţilor celor două “siore” (dom­ni­şoare, în dia­lect). Checca este sărac, în vre­me ce Tonino este un timid, care nu îndrăz­neşte să-l în­frun­te pe unchiul iubitei sale. Isi­doro ar fi poftit – ca ori­ce cap de familie din mica bur­ghe­zie vene­ţiană – un mă­ritiş mai profi­tabil pentru nu­bilele sale ne­poate. Datorită inteligenţei celor două femei, până la urmă, căsătoria se celebrează, iar comedia are un final fericit.


Independente sau vestale

În operea lui Goldoni predomină femeile, care aparţin tuturor straturilor sociale. Protagonista ­goldo­niană este, în esenţă, o femeie de ­spirit, plină de cutezanţă, deschisă. În vreme ce universul casnic în care evoluează o bună parte dintre “femeile lui Goldoni” este o lume închisă, unde, virtual, stăpâna casei ar trebui să aibă rolul de vestală, păzitoare a focului sacru, care merită tot respectul semenilor, dar şi care depinde total de soţul său. Co­micul se naşte adeseori din contradicţiile care apar între aceste două viziuni. Interesant la comediograful veneţian este faptul că, pentru el, întotdeauna “la madre di famiglia” este reprezentată de o femeie de o mora­litate netăgăduită, foarte umană, care reacţionează împotriva tiraniei patriarhale. Fără însă a nega prezenţa, la Goldoni, a trăsăturilor cert “feministe” ale multora dintre personajele sale, totuşi distribuţia ro­lu­rilor în piesele lui este astfel făcută încât să fie accentuată superioritatea bărbatului în raporturile conjugale.  
Gospodinele
Oricât de independente şi de pline de cutezanţă ar fi, protagonistele teatrului goldonian nu uită câteva dintre gesturile, ritualurile şi îndatoririle fireşti ale femeilor acelui timp. Bucătăria rămâne, pentru ele, un altar în care oficiază în postura de preotese. Într-o Veneţie al cărei timp de glorie se apro­pia de epilog – după ce secole întregi fusese “centrul lumilor cunoscute”, “cetatea emblematică”, “punctul nodal între Orient şi Occident” –, şi gastro­no­mia locală simte din plin “vântul schim­bării”. Femeile goldoniene glisează ­discret, între reţetele clasice, tipice pentru Cetatea Dogilor, şi “le mode di Francia”, pe care însă le adaptează condi­ţiilor speciale ale oraşului lagunar.

Potrìda di finocchietti
Fiertură de fenicul

Curăţă feniculul, taie-l felii, fierbe-l, apoi scoate-l din zeamă şi lasă-l să se răcească. Trece-l prin făină, apoi prăjeşte-l în unt fierbinte, în care mai adaugi usturoi zdrobit, ceapă tocată şi felii subţiri de măduvă de vită. Stropeşte cu puţină zeamă de carne şi condimentează cu ierburi aromatice măcinate şi cu nucşoară rasă. Poţi folosi, în loc de zeamă de carne, lapte. De asemenea, pe lângă fenicul mai poţi pune funduri de anghinare, numite în dialect “cilene”, dar şi napi, gulii sau cartofi.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 27 februarie 2008