Tocăniţă şi Bourgogne

Veneţia e febrilă: se apropie carnavalul. Bucătăresele lucrează din greu ca să termine mânca­rea şi să poată lua şi ele parte la această sărbătoare excepţională. Ţes intrigi, îşi păcălesc patronii şi se lasă pradă jocului hazardului şi al amorului. Fermecătoare şi senzuale, ele intră în ­ritmul muzicii şi al bunei dispoziţii ­carnavaleşti.
“Hangiţa”, piesă reprezentată, prima oară, la Veneţia, în timpul carnavalului din 1753, aduce în scenă o tânără frumoasă şi seducătoare, Mirandolina, proprietara unui han. Ea zăpăceşte toţi bărbaţii, începând cu valetul Fabrizzio şi cu doi locatari ai hanului – un conte bogat şi un marchiz lacom –, care îi oferă protecţia. Al trei­lea personaj, Cavalerul, e un misogin, care îşi bate joc de primii doi şi jură că nu se va lăsa sedus. Goldoni ne pro­pune o comedie libertină, dar care, după spusele sale, e totuşi morală, instructivă şi folositoare.
Tentaţiile Mirandolinei
Având un titlu ofertant din punctul de vedere al asocierilor culinare, “Hangiţa” aduce în spaţiul dramatic unic al hanului personaje care relaţionează firesc în zona mân­cărurilor şi a băuturilor de tot felul. Marchizul, de exemplu, nu scapă ocazia de a bea, mai întâi, când se aşa­ză la masă, o ceaşcă de ciocolată caldă.
Cavalerul e îndemnat de Mirandolina să servească “o friptură sau o mâncare picantă”, iar mai târziu hangiţa îi trimite un porumbel fript, cu evidentă valoare de simbol... Tot lui i se serveşte, făcută chiar de mâna Mirandolinei, o tocăniţă cu sos, mâncare foarte populară în Veneţia secolului al XVIII-lea. Putem presupune că hangiţa a ales o reţetă având la bază fructe de mare, scoici (vongole) ori sardele, denumite, în dialect, “agoni”.
“După mâncarea asta, domnule, trebuie să beţi zdravăn!”, îi spune, Mirandolina în actul II, scena 4, Ca­valerului, recomandându-i vinul de Bourgogne: “Straşnic! Vinul de Bourgogne e minunat. După părerea mea, e cel mai bun vin care poate fi băut la masă.” Părerea e împărtăşită de Mar­chiz, care îi cere şi el Servitorului de băut: “Să nu fie însă prea mic pă­hărelul. Vinul de Bourgogne nu e li­chior. Ca să-l poţi aprecia trebuie să bei mai mult...”

Intìngolo di Vongole
Tocăniţă de scoici

Pentru un kilogram de scoici ai nevoie de o ceapă, o legătură de pătrunjel, un căţel de usturoi, ulei, unt, o jumătate de kilogram de roşii, o ramură de busuioc, sare şi piper. Spală scoicile şi pune-le într-un vas, pe foc, ca să se desfacă. Scoate-le, scurge într-un vas separat apa din ele (va da un gust deosebit mâncării) şi apoi spală-le în apă proaspătă, fără a le scoate din cochilie. Prepară un sos cu ceapă tăiată mărunt, pătrunjel tocat, usturoi zdrobit – toate călite în ulei. Presară sare şi piper, iar după câteva minute adaugă busuiocul şi roşiile, curăţate de pieliţe şi seminţe şi tocate mărunt.
Toarnă şi apa (zeama) pe care ai adunat-o din scoici. Lasă să fiarbă totul la foc mic, până când roşiile sunt gata şi sosul s-a îngroşat destul. Adaugă în el scoicile, amestecă şi lasă încă trei-patru minute pe foc, să îşi împrumute aromele. Adu la masă împreună cu polenta, coaptă pe grătar sau prăjită în ulei, sau cu o pâine albă, pufoasă. În Veneţia veacului al XVIII-lea, acest fel de mâncare se servea adeseori nu cu furculiţa, ci… întingând cu polenta sau pâineîn sosul gustos.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 27 ferbruarie 2008