cu Marino Zorzi, descendentul dogilor, despre destinul Bibliotecii Marciana din Veneţia
Laura, eterna iubire! – acesta este numele cel mai des asociat cu personalitatea poetului Petrarca. Pentru veneţieni, însă, Petrarca este alăturat nu muzei sale, ci uneia dintre cele mai importante instituţii din "Serenissima": Libreria Marciana.
Ideea înfiinţării unei biblioteci publice în cetatea veneţiană i-a aparţinut, într-adevăr, lui Petrarca. În veacul al XIV-lea, poetul era recunoscut şi drept un fervent căutător şi colecţionar de manuscrise. La vremea la care, prin lungi epistole adresate dogelui Andrea Dandolo, încerca să medieze o pace între Veneţia şi Genova, poetul reuşeşte să-l convingă pe acesta să acorde importanţă reînfiinţării unei biblioteci a statului, aşa cum era pe vremea romanilor. Îşi pune la bătaie, în acest scop, propria-i colecţie de peste 200 de manuscrise. Captivaţi de ideea de a merge pe urmele lui Petrarca, la Veneţia, am solicitat un interviu dlui Marino Zorzi, directorul Bibliotecii Marciana. În cabinetul său, înconjuraţi de portretele celor care, vreme de şase veacuri s-au aflat la conducerea bibliotecii, am încercat să pătrundem în intimitatea acestui veritabil diamant al culturii europene.
DESTIN. "Din nefericire pentru noi, acele manuscrise donate de Petrarca nu se află aici. Donaţia a avut loc în 1362, cărţile au fost acceptate de Republică, au stat de la început în casa pe care Serenissima i-a dat-o lui Petrarca, în semn de respect, iar Petrarca le-a păstrat tot restul vieţii. Doar că el nu a locuit decât cinci ani în Veneţia, după care a plecat la Padova, luând cu el şi colecţia". Biblioteca s-a deschis totuşi un secol mai târziu, iar cel care a făcut posibil acest lucru a fost Basilius Bessarion, cardinal grec, care s-a străduit toată viaţa să organizeze apărarea grecilor atacaţi de turci. "Cel mai mare succes al său a fost însă crearea acestei minunate biblioteci, care s-a bazat pe lucrări privind Antichitatea. A strâns peste o mie de manuscrise, între care 563 în greacă. Intenţiona să creeze o bibliotecă naţională greacă, unde, aşa cum spunea el, dacă într-o zi grecii ar dispărea într-o tragedie, viaţa şi cultura lor s-ar regăsi intacte". De ce a vrut să dea aceste manuscrise Veneţiei? "Mai întâi pentru că respecta enorm structura Republicii, care îi apărea ca o încarnare a idealului platonic, a guvernării perfecte. Pe urmă pentru că avea mulţi prieteni printre veneţieni. Şi, în fine, pentru că el, fiind grec, se simţea la Veneţia ca în a doua sa patrie". Biblioteca a fost instalată în Palatul Dogilor. "În 1537, fiul dogelui Andrea Gritti voia să construiască noi imobile, care să dea impresia că Veneţia e un oraş modern. Atunci s-a construit şi palatul în care se află Libreria Marciana, în Piaţeta San Marco. Întâiul bibliotecar a fost cardinalul Bembo. Alături de el se afla Victor Grimani, care era foarte interesat de cultura antică. El a încurajat construirea bibliotecii de către arhitectul Sansovino. Biblioteca a fost deschisă abia în 1565. Au început să fie donate şi alte cărţi, iar apoi Serenissima a scos o lege care spunea că toate cărţile imprimate în Veneţia şi în întreaga Republică trebuie să aibă cel puţin o copie la Marciana. Inventarul cărţilor a crescut, avem peste un milion, dar asta nu este foarte mult pentru o bibliotecă modernă", ne mai spune dl Marino Zorzi.
CAPODOPERE. Ne interesăm care sunt capodoperele Bibliotecii Marciana. "Deţinem primul Grimani, care este o donaţie din partea cardinalului Domenico Grimani, la începutul secolului al XVI-lea. E o capodoperă. O miniatură executată în Ţările Flamande şi are 1.060 de pagini. Din punct de vedere cultural, fondul grec este însă fundamental. Mai ales «Homerus Veritus», un text al «Iliadei» lui Homer, scris în secolul al X-lea, care e fundamental pentru tradiţia manuscrisă a poemului, pentru faptul că în jurul acestei poveşti există un comentariu. Comentariu care e, de fapt, un rezumat al cărţilor scrise de vechii greci despre Homer şi care s-au pierdut. E o bibliotecă întreagă concentrată într-un manuscris".
IORGA, IDOLUL. Marino Zorzi conduce Biblioteca Marciana din 1990, iar preocuparea sa principala o constituie istoria cruciadelor. "M-au interesat cruciadele din secolul XV. M-a interesat relaţia Veneţiei cu Ţările Române. Cruciada de la Nicopole – care s-a sfârşit rău, după cum ştiţi… La a doua etapă a bătăliei de la Varna au participat şi românii. A existat o alianţă a Veneţiei cu Matei Corvin – luptam cu acelaşi duşman, dar pe fronturi diferite. Singurul prinţ român care a condus o campanie puternică împotriva turcilor a fost «Stefano il Grande»…", mai spune Marino Zorzi, arătând că ştie cine a fost marele voievod al Moldovei. "După victoria sa de la Vaslui, s-a pus în mişcare şi Matei Corvin, spre frontul din Bosnia. Momentul acela a reprezentat o speranţă pentru noi, luptam împreună pentru aceeaşi cauză."
Cum se face că îi este atât de cunoscută această etapă din istoria românilor? "Am un cult pentru profesorul Nicolae Iorga. Pe masa mea există cartea lui despre cruciade. El a făcut studii excepţionale privind perioada cruciadelor. Era de o profunzime, de o amploare incredibile. Iorga a fost un prieten al tatălui meu. Se cunoşteau foarte bine. I-a dat tatălui meu mai multe decoraţii, ordine cavalereşti, pe care le păstrez. Îşi scriau, vorbeau. Iorga reprezintă legătura mea cu România. De treizeci de ani, în fiecare zi, citesc măcar o pagină din cartea lui."
Citate
"În Veneţia existau mai multe ramuri ale aceleiaşi case. A mea era singura din San Moise, iar a dogelui Marino Zorzi era din Santa Justina. Curios e că în Veneţia a rămas până azi doar ramura mea, ca şi cum eu aş fi moştenitorul ideal al celorlalţi"
"La Veneţia, în secolul XIV, cultura însemna medicina, ştiinţa. Se cunoaşte episodul în care patru veneţieni l-au caracterizat pe Petrarca drept «un om bun, dar nu prea cultivat». Nu ştia comentariile lui Aristotel. Dar el avea cultura morală, elocinţa, poezia…"
Marino Zorzi
In Jurnalul National, 29 iulie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu