Pe strada “del Forno”, chiar în spatele Sinagogii spaniole, cuptoarele au început să se încingă. Era în a cincisprezecea zi a lunii nissan (n.r. – conform calendarului Gregorian – martie, aprilie). Trecuse deja un an de cînd evreii din Veneţia au pregătit pentru ultima dată pîine nedospită, în primele zile ale Paştelui. De atunci s-a aşternut tăcerea, deoarece, aşa cum spune tradiţia, aceste cuptoare pot fi folosite o dată pe an. Astfel se rememorează an de an zilele în care evreii au scăpat de sub robia egipteană, mergînd în căutarea unor tărîmuri mai primitoare. Plecînd în grabă, evreii nu au mai avut timp să-şi pregătească pîine din aluat dospit. Azimele, pîini din aluat nedospit, le-au ostoit foamea în călătoria prin deşert.
La lumina lumînării
Pentru că orice mîncare obţinută din aluat dospit era interzisă a fi consumată în timpul celor opt zile cît ţine Paştele (doar în Israel sărbătoarea se întinde de-a lungul a şapte zile), cu o seară înainte, la lumina lumînărilor, veneţienii căutau, chiar şi în cele mai tainice cotloane, resturile ospăţului de pînă atunci. Le strîngeau şi apoi le dădeau foc, pentru a păstra intact spiritul sărbătorii. De cele mai multe ori, în căutare erau implicaţi şi copiii. Pentru ei se lăsau special bucăţele de pîine sau paste pentru a fi găsite.
Ca şi în trecut, şi astăzi, în prima seară a Paştelui, evreii veneţieni se adună în jurul mesei de “seder”. Se citeşte iarăşi povestea Exodului, iar pe parcursul ei se îndeplinesc anumite ritualuri. Unul dintre ele este consumarea a patru pahare de vin, rareori suc de struguri. De asemenea, pe masă se aşază platouri cu “maror”, plante cu gust puternic, amărui, precum salata romană sau hreanul. Acestea se consumau alături de ”azzima”, pîine nedospită, obţinută doar din făină şi apă. Pentru copii şi pentru cei cu sănătatea şubredă, se prepara un alt fel de azima, folosindu-se în plus ouă, zahăr, seminţe de chimen şi coajă rasă de lămîie. Pentru că era mai dulce şi mai gustoasă, purta numele de “azzima dolce”. Maror şi azima înlocuiesc, simbolic, ritualul sacrificiului de la Templu.
Bisse - Prăjitura şarpe
“Bissa” este una dintre multele prăjituri care se fac la Paşte.
Pentru că se pregăteşte fără drojdie, este foarte uscată şi fărîmicioasă. Numele provine de la termenul veneţian foarte folosit “bissa”, însemnînd şarpe de apă, datorită formei tipice pe care o are această prăjitură.
Ingrediente: un kg făină, 500 g zahăr, 250 ml ulei, 3 ouă, coaja rasă de la o lămîie.
Preparare: Se pune făina pe o planşetă şi se face o adîncitură în mijloc. Se adaugă ouăle şi coaja rasă de lămîie. Se frămîntă, zdrobind gălbenuşurile şi adăugînd zahărul şi uleiul puţin cîte puţin. Se frămîntă pînă cînd aluatul devine elastic. Cînd aluatul este gata se formează un rulou de 2,5 centimetri diametru şi se taie în pîinici de aproximativ 10 centimetri lungime. Se modelează în forma literei “S” şi se aplatizează puţin. Se pun la o distanţă de un centimetru între ele, într-o tavă unsă cu ulei şi tapetată cu făină. Se coace la 200˚C timp de un sfert de oră.
Articol de Simona Chiriac si Carmen Dragan
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 7 mai 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu