De multe ori, în casele evreieşti, copiii ascultă poveştile cu tîlc, transmise din generaţie în generaţie, de părinţi, bunici sau rabini. Una dintre aceste povestiri este cea a pescarilor Reuven şi Joseph. Fiind prieteni, ei mergeau la pescuit în fiecare dimineaţă, adunînd în bărcuţa lor suficient peşte cît să-şi hrănească familia pe îndestulate. În unele zile chiar prindeau atît de mult peşte încît puteau să vîndă o parte din el şi să cumpere haine sau alte lucruri folositoate. Într-o zi, în timp ce pescuiau, s-a ivit la malul rîului un om sărac, îmbrăcat în zdrenţe şi foarte flămînd. În priviri i se citea disperarea şi, cu îndrăzneala celui care nu are nimic de pierdut, a cerut un peşte ca să nu moară de foame. Joseph, milos din fire, a apucat repede cel mai mare peşte. Reuven însă l-a oprit şi i-a spus sărmanului astfel: “Noi nu avem peşte de dat nimănui. Familiile noastre sînt numeroase şi avem nevoie de hrană şi de diferite lucruri. Te pot însă învăţa să pescuieşti ca să nu mai duci grija hranei”. Omul s-a mîhnit foarte tare, dar a ascultat ce i s-a spus şi a făcut întocmai. După un timp a prins primul peşte pe care l-a ţinut strîns la piept ca pe o comoară. După ce l-a prăjit, l-a mîncat spre apusul soarelui. Era împăcat, pentru că de atunci înainte nu avea să mai rabde de foame.
Articol de Simona Chiriac
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 7 mai 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu